În 1960, Fausto Copi, cel mai mare ciclist italian al tuturor timpurilor, moare în condiţii misterioase, la 40 de ani. Foarte vorbăreţ, un inovator care a introdus metodele moderne în ceea ce priveşte dieta şi antrenamentul controlat în ciclism, era eroul celor care locuiau în zonele urbane, puternic industrializate din nord. În 1967 în Turul Franţei la ciclism, mai exact pe 13 iulie, în etapa de munte Mont Ventoux, ciclistul britanic Tom Simpson (29 de ani) este victima unui stop cardiac. Sub efectul produselor dopante (amfetamine), el şi-a pierdut capacitatea de rezistenţă.

În 1971, Shay Elliot, primul irlandez purtător de tricou galben în Tour de France, se sinucide, după spitalizări repetate pentru dependenţă de stimulente.

În 1987, EPO e folosit pentru prima oară. 100 de ciclişti, poate mai mulţi, mor în condiţii suspecte. Numărătoarea continuă.

În 1987, Jaques Anquetil, de 5 ori câştigător al Turului Franţei, consumator mărturisit de doping, moare de cancer, la 53 de ani, nu înainte de a lansa un mesaj disperat: „Nu îmi urmaţi exemplul!".

În 2003, Jose Maria Jimenez, uluitor ciclist spaniol, dependent de cocaină, spitalizat, moare în decembrie, la 32 de ani, în condiţii neelucidate (sinucidere?).

În 2004, Johan Sermon, obscur ciclist belgian, moare la 21 de ani de inimă, în ziua în care, la Rimini, era descoperit cadavrul lui Pantani.

Acesta e menu-ul, aşa arată ciclismul: un sport barbar, în rând cu ruleta rusească şi săritura în înalţime peste zidul Berlinului. Una din marile minciuni ale sportului modern, ciclismul e protejat de aura eroică a bărbăţiei în lupta cu elementele primordiale. Toată mitologia musculară şi ahiliană a ciclismului ţine de pretenţia absurdă a omului slab, care confundă sângele şi moartea cu virilitatea.

A murit semnând autografe

 Trecem în revistă şi sportivi din alte categorii, mai exact baschetbalişti care au decedat din cauze cunoscute sau încă neelucidate.
În 1977, pe 20 februarie, baschetbalistul italian Luciano Vendemini, pivot de 2,13 m, care evolua la Chinamartini Turin, moare din cauza unui anevrism, în timp ce acorda autografe.

Tragedii în lumea fotbalului

Un alt sport care nu a fost ocolit de astfel de cauze este fotbalul. Fotbalul este pe primul loc cu cele mai multe victime. John Thompson, în septembrie 1931. Portarul lui Celtic Glasgow şi al naţionalei Scoţiei a plonjat, cu capul înainte, la picioarele atacantului lui Glasgow Rangers, Sam English. Cu oasele craniului fracturate, Thompson murea peste cateva ore, pe patul de spital.

Fernando Pascoal das Neves, decembrie 1973. Poreclit Pavao, jucătorul lui Porto a murit în minutul 13 al celui de-al 13-lea meci pe care echipa sa îl juca în campionat. Cauza: stop cardiac.

În 1977, 30 mai, Renato Curi (24 ani), jucător la Perugia, cade pe teren în minutul 50 al meciului cu Juventus. Ulterior se va dovedi că moartea sa a fost cauzată de o malformaţie cardiacă congenitală.

1980 - Pe 21 aprilie, un fotbalist francez, Omar Sahnoun (24 de ani), moare în urma unei crize cardiace la Bordeaux, în plin antrenament. În 1989, un internaţional nigerian, Samuel Okwaraji, moare din cauze nedeterminate în timpul unui meci împotriva Angolei.

Olivier Petit, mai 1987. Fratele fostului internaţional francez Emmanuel Petit a decedat în timp ce juca pentru echipa din oraşul său natal, Dieppe. Lui Olivier, care de-abia împlinise 20 de ani, i s-a descoperit un cheag de sânge la creier.

Dave Longhurst, septembrie 1990. Singurul jucător britanic decedat pe teren în ultimii 60 de ani a fost atacantul lui York City, Dave Longhurst. El şi-a găsit sfârşitul în timpul unui meci contra lui Lincoln City, autopsia arătând că fotbalistul de 25 de ani suferea de o boală rară a inimii.

În 1995, Amir Angwe (29 de ani), jucător la clubul nigerian Julius Berger, cade pe teren în timpul semifinalei Cupei Campionilor Africii împotriva echipei Maxaquene (Mozambic). El moare la puţin timp după încheierea meciului.

În 2000, John Ikoroma (17 ani), un internaţional nigerian de juniori, moare în urma unei crize cardiace, în timpul meciului amical cu Emiratele Arabe Unite.

Tânărul jucător brazilian Diego Carvalho, în vârstă de doar 18 ani, a încetat din viaţă în urma unui stop cardiac, în timpul unei partide din cadrul unui turneu regional.
Un alt jucător brazilian, Cristiano de Lima Junior, murise pe teren în India, la finala Cupei Federaţiei. Acest şir macabru de tragedii cu victime din Brazilia a debutat o dată cu decesul fundaşului Serginho, care a suferit un stop cardiac în timpul jocului Sao Caetano - Sao Paulo. Cazurile de jucători care şi-au găsit sfârşitul pe teren sau în afara acestuia au zguduit întreaga lume a fotbalului.

Marcios Dos Santos, octombrie 2002. Atacantul brazilian în vârstă de 28 de ani a făcut infarct la doar cateva ore după ce marcase pentru echipa sa, Deportivo Wanka, într-un meci din campionatul peruan.

În 2002, un fotbalist macedonean, Stefan Toleski (FK Napredok), moare ca urmare a unei crize cardiace în timpul unui meci cu echipa Kumanovo.

În 2003, pe 26 iunie, camerunezul Marc Vivien Foe se prăbuşeşte pe terenul stadionului Gerland din Lyon, în minutul 72 al meciului din cadrul Cupei Confederaţiilor, Camerun - Columbia. Mijlocaşul camerunez a decedat la vestiare, fără să-şi fi recuperat cunoştinţa, victimă a unui anevrism. Cupa Confederaţiilor la fotbal, competiţie găzduită de Franţa, a luat o turnură tragică când jucătorul camerunez Marc-Vivien Foe a murit pe teren, în timpul partidei pe care naţionala ţării sale o susţinea împotriva Columbiei, în prima semifinală a competiţiei, la Lyon. Jucătorul lui Olympique Lyon s-a prăbuşit în minutul 72 în cercul de la centrul terenului, departe de locul în care ceilalţi fotbalişti îşi disputau balonul, şi a murit câteva minute mai târziu, în ciuda intervenţiei medicilor celor două echipe şi a încercărilor de resuscitare în modernul cabinet medical de la stadionul Gerlain. Puţin după încheierea partidei, jucătorii celor două echipe au aflat teribila veste, prăbuşindu-se în vestiare. Fotbalistul era încă în viaţă atunci când a fost dus la centrul medical al stadionului, acolo unde a murit. Doctorii i-au aplicat metode de resuscitare cardiacă timp de 45 de minute fără succes. Autopsia efectuată la Lyon nu a relevat cauza morţii lui Foe. Nu s-a găsit nimic anormal, dar s-a exclus definitiv ipoteza primirii unei lovituri. Testele toxicologice au fost gata în câteva zile şi nu s-a depistat nimic suspect.

Paulo Sergio de Oliveira, Serginho, octombrie 2004. Fundaşul lui Sao Caetano a căzut pe gazon în timpul meciului cu Sao Paolo. Brazilianul, care împlinise 30 de ani cu 8 zile în urmă, a fost dus la spital, dar nu a mai putut fi salvat. Serginho suferise un stop cardiorespirator.

Pe 25 ianuarie 2004, atacantul echipei Benfica Lisabona, Miklos Feher, 24 de ani, se prăbuşeşte pe teren în cursul meciului cu Vitoria Guimaraes. Potrivit primelor estimări, Feher a murit din cauza unui atac cardiac. Miklos Feher, tânărul atacant internaţional maghiar al echipei portugheze de fotbal Benfica Lisabona nu a avut niciodata probleme cardiace spunea într-o declaraţie la Budapesta medicul său maghiar.Autopsia nu a stabilit cauza mortii fotbalistului. Sicriul cu trupul neînsufleţit al fotbalistului a fost adus pentru ultima dată pe stadionul unde s-a petrecut tragedia de către foştii săi coechipieri de la Benfica Lisabona, pentru ultimile omagii. Pe sicriul lui Miklos a fost pus tricoul cu numărul 29, cel care îl purta fotbalistul. Feher a fost înmormântat în Unagaria.Presedintele clubului, a declarat ulterior că tricoul cu numărul 29 nu va mai fi purtat de nimeni. În timpul slujbei ce a avut loc pe stadionul Da Luz, din Lisabona, drapelurile Ungariei, Portugaliei şi al clubului Benfica au fost arborate în bernă.

Fotbalişti români morţi pe teren

ista prezentată poate fi completată cu cazurile înregistrate în România. Şirul fotbaliştilor români care au murit pe gazon, la antrenamente sau în urma unor accidente petrecute pe teren, a fost deschis, în anul 1963, de petrolistul Constantin Tabarcea (26 de ani), care, în minutul 16 al meciului Petrolul-Dinamo, a căzut pe gazon. Investigaţiile medicale au arătat că decesul fotbalistului ploieştean a fost provocat de glanda timus, care funcţiona încă, deşi ar fi trebuit să se atrofieze după vârsta de 16 ani.

În 2000, pe 5 octombrie, Cătălin Hâldan a murit în timpul unui meci amical pe care echipa sa, Dinamo Bucureşti, îl disputa la Olteniţa. Minutul 74 al partidei amicale Şantierul Naval Olteniţa-Dinamo, Roş albaştrii conduceau cu 5-0. Cătălin Hâldan iniţiază o acţiune pe cont propriu din careul bucureştenilor, dar apucă să facă doar câţiva paşi. Apoi cade în genunchi, pune mâna pe faţă, care începuse să i se învineţească, şi se prăbuşeşte pe gazon. Bogdan Onuţ povestea: „Cu câteva clipe înainte a venit la mine şi mi-a zis că se simte rău şi că este moale". În momentul căderii fotbalistului, meciul s-a întrerupt brusc, la fel ca firul vieţii lui Cătălin. Medicii s-au chinuit în zadar pentru a-l salva timp de o oră. Un anevrism cerebral i-a fost fatal lui Hâldan. Dispariţia sa a cutremurat întreaga suflare dinamovistă. Fanii câinilor au decis ca în semn de preţuire peluza în care stau ei pe stadionul Dinamo să poarte numele Cătălin Hâldan. Unul dintre cei mai mari jurnalişti de sport, Fănuş Neagu, declara că: „Este poate singura înfrângere peste amintirea căreia Dinamo nu va trece niciodată".

Un alt caz care a cutremurat lumea fotbalistică a fost cel al internaţionalului român Michael Klein (33 de ani). În data de 2 februarie 1993, Klein, care avea la activ 90 de selecţii în naţionala tricoloră, a murit în timpul unui antrenament în sala de forţă a formaţiei germane Bayer Uerdigen. Un raport al medicilor germani susţine că decesul lui Klein a fost cauzat de un atac de cord survenit pe fondul unei afecţiuni cardiace necunoscute de pacient, a oboselii fizice acumulate şi a stresului. Dispariţia lui Mişa Klein, aşa îi spuneau apropiaţii, a tulburat profund lumea fotbalului românesc. El s-a prăbuşit ca secerat în timp ce se antrena. În ajutorul lui au sărit imediat coechiperii. Cu tot sprijinul medicilor, inima lui a refuzat să mai bată. S-a vorbit atunci şi de posibilitatea ca stopul cardiac să fi survenit ca urmare a folosirii unor substanţe interzise, dar ipoteza nu s-a confirmat. Component excepţional al echipei naţionale, Klein traversa o perioadă bună a carierei sale. După prestaţiile excelente în tricoul naţionalei de la Copa del Mondo `90, fostul dinamovist s-a transferat în Bundesliga la Bayer Uerdingen. La începutul anului fatidic 1993, conducătorii nemţilor i-au propus românului prelungirea angajamentului, mulţumiţi fiind de randamentul lui Mişa. În urma lui au rămas soţia, Adriana, dar şi fiica sa Dominique.

În data de 24 iulie 1999, în minutul 68 al meciului Rapid-Astra, fotbalistul Ştefan Vrăbioru (23 de ani), care intrase de 13 minute în joc, s-a prăbuşit pe gazon, el murind apoi în drum spre spital. La autopsie, lui Vrăbioru i s-a găsit o hemoragie internă, iar Institutul Medico-Legal a stabilit că acesta a murit deoarece era suferind de inimă, deşi în urină jucătorului a fost găsită metandienona, un steroid anabolizant aflat pe lista substanţelor interzise.

În data de 25 august 1999, Biro Ferenc (15 ani), fotbalist la echipa de juniori a divizionarei D Nirajul, din localitatea Miercurea Nirajului (judeţul Mureş), a murit în timpul unui antrenament, strivit de bara transversală a uneia dintre cele două porţi, care s-a prăbuşit peste el.

Jucătorul Gabriel Talpoş (23 de ani) de la Minerul Rodna a decedat pe 17 august 2000, după ce s-a lovit violent cu capul de gardul de beton care împrejmuieşte terenul, în timpul amicalului dintre divizionarele D Minerul Baia Borşa şi Minerul Rodna.

În 2000, Daniel Orbeanu(18 ani) jucător la Caraimanul Buşteni. A murit din cauza unei banale entorse, urmată de o infecţie, deşi a fost investigat în patru spitale.
Î
n 2002, Ioan Alb (13 ani) - Jiul Petroşani. I s-a făcut rău înaintea unui antrenament, a fost transportat la spitalul de urgenţă din Petroăani şi a fost diagnosticat cu comoţie cerebrală de gradul III. Spotivul a decedat după trei zile.

Pe 20 februarie tot în 2002, portarul formaţiei Universitatea Craiova, Cristi Neamţu, în vîrsta de 21 de ani, a decedat la Spitalul Central din Nicosia, după ce s-a aflat timp de o săptămână în comă profundă. În timpul unui antrenament efectuat de Universitatea Craiova în timpul turneului de pregătire din Cipru, Cristi Neamţua fost lovit involuntar în faţă, cu piciorul, de coechipierul său Marius Şuleap, portarul suferind o fractură de mandibulă şi o hemoragie cerebrală. Fostul jucător al Universităţii a fost înmormântat pe 24 februarie 2002 la cimitirul Sineasca din Craiova, iar după patru ani şi o lună mormântul său a fost vandalizat de persoane care deocamdată sunt necunoscute. Gestul incalificabil a adus şi mai multă durere şi mâhnire. Deşi cimitirul este sub pază şi vandalizarea a avut loc ziua, nimeni nu a văzut nimic.

Cel mai recent deces: 28 august

Ultimul caz al unui fotbalist decedat pe terenul de fotbal este cazul mijlocaşului echipei spaniole FC Sevilla, Antonio Puerta Perez, care a decedat în urma complicaţiilor cardiace pe care le-a suferit în timpul unei partide din campionatul spaniol. Unul dintre cei mai apreciaţi tineri internaţionali spanioli, Puerta, s-a prăbuşit pe teren în minutul 28 al meciului, primul din noua ediţie a campionatului spaniol. Colegii săi şi medicii echipei l-au ajutat să-şi revină, iar fotbalistul a părăsit singur terenul. După doar câteva minute, Puerta a leşinat din nou, în vestiare, iar medicii l-au transportat de urgenţă la spitalul Virgen del Rocio. Starea sa s-a agravat în cursul zilei ce a urmat. Potrivit informaţiilor, Puerta a suferit cinci stopuri cardiace în ultimele ore de viaţă. Puerta avea 22 de ani, iar soţia sa este însărcinată în câteva luni cu primul lor copil.